Doar viata pe care o traim pentru altii este o viata ce merita sa fie traita. ( Albert Einstein).
Ce credeti? E adevarat?
Eu personal cred ca da. De ce cred eu asta?
Pai hai sa luam doua persoane cu varste... sa zicem de 50 de ani... cu probleme de sanatate si pe ultima suta de metri.
Una din ele, a trait pentru altii, s-a ignorat pe sine si a ajutat pe cine a putut si cat a putut. Ce credeti ca veti vedea pe fata lui? Eu zic ca se va observa o lumina angelica si un zambet la fel de agelic. Si asta pentru ca acel om stie ca a lasat ceva in urma, stie ca amintirea lui va ramane vie in memoria multor oameni. El va muri impacat, stiind ca nu a facut nici un rau intentionat. Parca si acum imi amintesc de o persoana care mi-a fost ca o mama, si care s-a stins mult prea repede. Imi amintesc si acum cum zambea in sicriu si cat de luminata era.
Si acum sa o luam pe cea de a doua persoana, cea care a trait doar pentru ea, intr-un egoism crunt. Ce credeti ca veti vedea pe fata acestui om? Multa incruntare, rautate, egoism si neacceptarea faptului ca viata lui e gata. Chiar si pe patul de moarte, nu va accepta infrangerea in "lupta cu viata". Si din pacate nici in ultima clipa din viata sa nu isi va da seama cat de mult a gresit.
Dupa cele prezentate mai sus nu cred ca mai e nevoie sa spun (ma rog.... sa scriu) nimic.
Totusi as adauga urmatorul lucru... Oricat de rau iti merge, in momentul in care ajuti pe cineva, chiar si pe un necunscut, cu cel mai marunt posibil, si vezi cat de mult conteaza pentru el, este imposbil sa nu zambesti si sa simti ca poti merge mai departe... Nu pentru tine! Ci pentru cei din jurul tau! Pentru tine sigur merg cei din jurul tau mai departe!....
Vorbesti de extreme, de sacrificiul suprem si egoismul perfect.
RăspundețiȘtergereDe ce sa ne ascundem dupa deget? Perfectiunea nu exista ... nimic nu este 100 % pur, nici macar rautatea, sacrificiul personal sau lipsa lui. Toate sunt nuante de culoare , niciodata culori tari.
Sunt de acord ... ajuta atat cat poti si pe cine poti. Dar sa nu uitam ca fiecare are drumul lui in viata, calea lui de batut, furtuni de infruntat ... uneori iti mai permiti o pauza sa ratacesti pe cararile altora, indrumandu-i, dar la final de zi trebuie sa revii pe drumul tau. Si poate alta data cararile vi se vor incrucisa din nou , cand TU o sa ai nevoie de ajutor.
Nu rataci prea mult pe carari straine... exista riscul sa te pierzi si sa nu mai stii sa te intorci. Iar viata nu are semne indicatoare...
Altruistul tau este un om fericit .. dar nu pnetru ca stie ca lumea isi va aminti de el. Un altruist nu ajuta pentru ca sa fie pomenit. El da din dorinta simpla de ajuta, nu pentru recunostinta. De aceea sunt multi donatori anonimi ... nu conteaza persoana, ci gestul :)
Iar egoistul taa va muri foarte impacat, cu gandul ca viata lui a fost o foarte mare distractie, ca a facut tot ce putea ca lui sa ii fie bine.
Nu fi egoist, nu fi altruist ... ajuta cand poti, daruieste fericire, dar nu uita ca esti si TU lamijloc si ai nevoie de ajutor.