marți, 25 august 2009

Povestea continua...


Asa cum spune si titlul foarte sugestiv... povestea continua. Cei doi ochi se intalnesc din nou. La intalnire soarele isi face aparitia si straluceste doar pentru ei! E frumos! totul e atat de frumos! vorbesc mult si nu au nici cea mai vaga idee despre ce vorbesc... isi dau seama ca bat campii. Ochii verzi fac un pas inainte si inevitabilul se produce. Senzatii noi ii coplesesc! Placerea ii inunda. cu Toate ca povestea se desfasoara seara, soarele nu se da plecat din privirile lor. Luna e palida de gelozie! E geloasa pentru ca ochii albastri o intrec in frumusete si in stralucire! Tristetea gaseste o portita uitata deschisa si intra si ea in poveste. Tristetea despartirii! Nu spun nimic, dar privirile isi promit ca se vor intalni din nou! Teama? Da apare si ea! Teama de nou, teama de sentimente... Insa soarele inca straluceste pentru ei si ei merg inainte pe drumul atat de frumos luminat....

luni, 24 august 2009

intrebare...


De ce nu ai venit
sa-mi spui macar ca-ntarzii?
de ce nu ai venit

sa-mi spui ca nu mai vrei?
de ce nu ai venit
sa-mi spui ca vrei sa plec?
de ce nu ai venit
sa-mi spui macar ca-ntarzii?....
I.C.

duminică, 23 august 2009

N-a crezut....


Daca acum 3 saptamani cineva ar fi venit la ei si i-ar fi spus ca in curand are sa se gandeasca de 2 ori inainte sa faca ceva ar fi ras si ar fi spus "nu se poate! asta sunt eu de 22 de ani! nimic si nimeni nu ma va schimba"... Dar asa cum am mai spus viata e o autostrada si noi suntem curvele de pe margine. Undeva in adancul lui ar vrea sa inceapa o viata noua. O viata linistita, una normala. Dar ii este frica. frica de monotonie, frica de obisnuit. Nu multi stiu si nu multi inteleg. Ce e drept si el daca s-ar pune in pielea lor, ar intelege greu. Dar nu e in pielea lor!
Nu ii vine sa creada ca a ajuns sa gandeasca! Niciodata nu a gandit! Totdeauna a reactionat! Si pana acum a mers bine. Dar acum... Ceva a iesit din plan. Undeva a fost o greseala aproape fatala. Ce va face? Nu stie! Dar spera ca orice decizie v-a lua, va fi apreciat si nu judecat!...

marți, 18 august 2009

Poveste


Doi ochi albastri intalnesc doi ochi verzi de fericire, nu se cunoasc dar vorbesc enorm de mult. Daca ar fi posibil ar sta incontinuu de vorba si nu s-ar plictisi. Zambetul e prezent si el in aceasta poveste. De la primele cuvinte nu a mai disparut, iar ca povestea sa fie mai atractiva isi face aparitia si teama. De ce? Pentru ca ochii verzi risca sa isi piarda stralucirea, pentru ca ochii albastri au sentimente noi, pentru multe... Dar in ciuda fricii simtite, curiozitatea se strecoara si ea. curiozitatea de a afla ce se ascunde in spatele acelor ochi atat de frumosi. Curiozitatea de a vede cum evoluaza lucrurile. Si cum nimic nu e intamplator, tot ce pot sa faca e sa mearga inainte zambind...

luni, 17 august 2009

O ultima noapte...

Deschide ochii inainte de a-i suna telefonul.... se uita la ceas, ora 5-30.
Inca o noapte in care nu a dormit, ink o noapte in care corpul ii cere disperat odihna si creerul refuza sa asculte. Usor se da jos din pat si merge sa faca cafeaua... In mintea lui evenimentele se repeta. Nu avea cum sa ii spuna adevarul... Dar astazi dupa ce totul s-a incheiat s-a hotarat sa o faca. Nu mai are nimic de pierdut. Daca ea ar fi aparut in viata lui putin mai tarziu ar fi fost perfect, dar nu a fost sa fie. Nu stie cum va reactiona ea cand va afla dar se simte obligat sa ii spuna, a promis ca va fi sincer si isi va respecta cuvantul. Isi aminteste cum spunea "Nu imi place la tine faptul ca risti prea mult". Acum singurul risc pe care si-l va asuma va fi acela de ai spune ceea ce i-a ascuns. E tarziu... Trebuie sa plece la serviciu... Cand ea se va trezi o va suna si ii a spune...

vineri, 14 august 2009

Mi-ai promis


Inchid ochii, imediat imi apare imaginea ei ii aud vocea cristalina spunand "mi-ai promis ca va fi bine"...
Deschid ochii cu greu, incerc sa imi gasesc telefonul sa o sun, nu pot misca, sunt prea slabit.
Inchid din nou ochii.
Ma aud spunand "nu am sa patesc nimic, nu iti fa griji! va fi bine"
Dar nu a fost asa. o secunda de neatentie si gata. Ma uit la rana si imi dau seama ca nu mai dureaza mult...
Nu simt durere. simt un gol in stomac. As fi vrut sa o mai vad o data sa ii spun ca imi pare rau.
Aud pasi... Oare imi joaca feste imaginatia? Nu. O aud pe ea. Vine langa mine imi ridica capul usor, pot sa vad lacrimi in ochii ei albastri.
"Iarta-ma te rog!"
"nu spune nimic, incearca sa te linistesti!"
Inchid ochii si aud "mi-ai promis"...