Paradox III

Mă urăşti, mă renegi dar mă iubeşti
Mă respingi, mă alungi, mă vrei aproape
Vrei să pleci fără să mă părăseşti
Singură vrei să fii, dar visezi...
Că te strang în braţe
*
Îmi spui că pleci, mă iei de mână
Te îndepărtezi şi mă săruţi
Plecând te apropii de mine
Te iau în braţe şi...
Adormim tăcuţi...
*
Mă părăseşti, te urci în tren
Trenul ce se întoarce la mine
Dragostea noastră e un refren
Paradoxal, dar ne aparţine

Ce simt, ce simți?

Aș vrea să scriu despre tine
Să îți amintec cât te iubesc
Să-ți spun ce se-ntâmplă cu mine
Iar tu, să mă întrebi ”de ce?”
*
Răspunsul meu să fie cel mai  simplu...
Pentru că e luni, sau e soare, pentru că plouă
Pentru că tu, iubito, ai oprit timpu`
l-ai făcut supus doar nouă
*
Aș vrea să-mi spui și tu ce simți
De mă placi, ma iubești sau nu
O șoaptă ai putea să-mi trimiți
Iar restul.... Ar fi tabu

Lipsă de sens... sau...?

Încep să scriu, dar mă opresc
Şterg totul, încep din nou
Şterg din nou, nu pot să gândesc
Mintea mi-e un gol panou
*
Îmi iau chitara, se rupe-o coardă
Scriu din nou şi iarăşi şterg
Arunc pixul, mă las pradă
Ceţii prin care merg
*
Schimb coarda, se mai rup două
Chitara asta mă urăşte?
Vreau să ies, afară plouă
În sfârşit!... Ceva ne uneşte.
*
Ridic pixul, încep să scriu
Vreau sa şterg, mă răzgândesc
Cred că am reuşit să descriu
Ce fac, ce simt, ce gândesc