miercuri, 9 august 2017

Mi-a fost foame....

Aproape de ora prânzului stomacul mă atenționează că nu am mâncat nimic astăzi.. Bine poate o cafea jumătate si câteva țigări, însă conform soției, asta nu e mâncare. Mă îndrept cu tupeu spre o simigerie cu gândul să iau un covridog ceva care să mă țină până ajung acasă... Ajuns acolo văd trei oameni în fața mea, sens în care îmi zic că nu durează mult. Aparent m-am înșelat. Viteza de servire a unui client era de aproximativ 6 minute si 48 de secunde pentru fiecare produs cerut.... Când în sfârșit ajung să comand, o doamnă proaspăt întoarsă din tările cu apă caldă se bagă în fața mea și comandă liniștită. Pentru că sunt o persoană răbdătoare nu îi spun decât un „Cu plăcere doamnă, e ok, văd ca vă grăbiți...” Femeia se uită la mine în limba maghiară îmi ofer un compliment de mamă în o altă limbă după care se intoarce spre țânc si-i spune „Andiamo Giovani că e nesimțit ăsta”... Închid ochii zâmbesc și fac comanda de doi covrigi și un iaurt... După cam 8 minute și multe secunde primesc comanda și plătesc. În timp ce tanti de la tejghea număra restul ce trebuia să îl primesc o întreb așa cu o curiozitate de necontrolat „Nu vă suparați, criteriul de angajare la dumeavoastră e minimul de viteză? Adică cu cât vă mișcați mai încet cu atât mai multe șanse de promovare?” Nu a zis nimic însă cred că pentru prima dată am reusit să citesc ură în ochii cuiva... Ce să-i faci, mai supăr si eu oameni....