Trist...

E grav...
Viata nu ne da niciodata o a doua sansa. Viata nu vine niciodata sa ne spuna "dragul meu... indeplineste-ti visele cat mai repede si fa tot ce ai de facut pentru ca eu indata plec si in locul meu va veni sora mea vitrega, moartea". Asta nu se va intampla niciodata. Din pacate sau din fericire... Ideea e simpla, simti ca trebuie sa faci ceva? Atunci fa acel ceva! pentru ca daca eziti s-ar putea sa nu mai ai ocazia si nu ai sa stii niciodata ce ar fi urmat...

"cand viata imi va spune gata

iar pamantul ma va chema

am sa vreau sa-ti ating fata

dar stiu ca-mi vei striga

sa ma sting odata si gata

si-mi spui ca ma vei uita

atunci am sa-mi aplec capul

si-am sa plec spre-ntuneric

sa-ti mai visez o data chipul

apoi, sa ma-nec in durere.

iar tu iubita mea

ai sa ma dai uitarii

si-ai sa vii la moartea mea

sa-mi spui c-astepti, ziua inmormantarii..."

(I.C.)

Intuneric

Ploua....
Si nu ploua din nori...
Ploua din noi... Din mine, din tine, din el, din noi toti...
O ploaie rece ce ne distanteaza unii de altii. Ne este frica sa nu dispara norii si o raza de soare sa ne "tradeze" umanitatea.
Pasim atenti sa nu cumva sa ne atingem de cineva , sa nu simtim mai mult "decat trebuie".
Ne ascundem in ploaie... Ploaia ne ascunde lacrimile si totodata suferinta. Dar nu spunem nimic. Nu e bine sa se afle. Am fi slabi in ochii celorlalti. Ne-ar "ucide" daca ar sti ca simtim "frig, intunerig, tristete".
Oare?
Nu se poate "construi un oras" in care sa fim oameni. Sa nu ne ferim de soare, sa alungam furtuna?
Dar inca ploua...

"Furtuni si ploi strabat,
al meu suflet patat
de o suferinta amara
ce vrea parca sa para
dulce - amarui
asemenea oricui
dar eu stiu, sau poate-am visat
ca viata-mi va spune gata
si n-am sa prind ziua-n care
am sa-ntreb daca doare
faptul ca te iubesc..."

I.C.

Alerg...

Alergam, alergam, fara o tinta anume. Stim doar ca aleram. Fara sa stim unde ajungem, fara sa ne gandim de ce!

Fara sa ne dam seama ca vom ajunge cu totii in acelasi loc! Am uitat sa ne mai bucuram de lucrurile mici din viata noastra dar care ne fac atat de fericiti! Am uitat sa ne mai oprim pentru a ne uita in jur si a spune "cat de bogat sunt cu toate ca nu am un leu in buzunar". O oboseala crancena ne sfasie dar nu ne oprim. Am uitat ca suntem oameni! Am uitat sa zambim! In viteza noastra mai surprindem cate un chip care... la fel ca al nostru e schimonosit de durere si oboseala. Un chip trist dar care alearga. Spre... nimic.

STOP!

Vreau sa ma opresc! Sa ma plimb prin ploaie... sa rad, sa plang, sa iubesc, sa fiu iubit!

Tu nu?

Adio...

Mai esti?
Da.
Unde? De ce nu pot sa te vad?
Pentru ca sunt plecat.
Unde?
Intr-un loc din care pot sa te vad si sa am grija de tine.
De ce ai plecat?
Nu a fost decizia mea.
Dar a cui?
A noastra.
Adica?
Ai sa intelegi!
Cand?
Cand inima iti va fi deschisa.
Ma doare.
Stiu. Va trece.
Cand?
In trecutul de maine...
Lacrimi au curs in nestire, inima refuza sa se vindece... dupa o perioada lacrimile au disparut iar durerea era o amintire... dar ce nu a disparut a fost o imagine. Imagine care o facea sa se simta in siguranta...

Inca doare....?

Ai plecat?
Da.
De ce?
Ti-as fi facut rau.
Poate.. dar nu tu decizi.
Asa este.. Ma ierti?
Da.
Mi-a fost dor!
Si mie!
Te iubesc!
Si eu te iubesc!
Mergem?
Unde?
Nu stiu.
Hai!
Am ajuns?
Da.
Unde?
La capat!
Plec!
De ce?
Pt ca te iubesc
Ramai!
Nu!
De ce?
Ploaia incepu.... trupul ei se pierdu in noapte... plangea... ploaia era ca o masca pentru lacrimile ei... nu s-a mai uitat in urma... Nu a stiut ca el... a plecat...

Doare.....?

Salut.

Salut.

Ce faci?

Bine, tu?

Bine...

Imi placi!

Si tu!

Mergem?

Unde?

Nu stiu.

Imi place, mergem.

Am ajuns?

Nu stiu.

Esti bine?

Foarte! tu?

Te iubesc!

Si eu te iubesc!

Pleci?

Da!

De ce?

Pentru ca te iubesc!

Ramai!

NU!

De ce?

Pentru ca te-am iubit....

E criza don`le

Zice lumea ca e criza... asa ca sunt si eu in criza de idei...
Glumesc! sunt in criza de timp...
Sper sa revin "pe piata" cu un articol ceva cat mai curand... pana atunci... incercati sa cititi o carte...