vineri, 24 aprilie 2009

Zambiti va rog...

Stau in fata monitorului si ma intreb in ce ordine sa imi astern cuvintele care m-i se invart in cap.
Imi arunc ochii pe afara si gata! Hocus Pocus inspiratia a venit! :)
Azi ma gandesc sa scriu despre un gest simplu, care uneori il facem involuntar, alteori il facem din toata inima si (din pacate este si etapa a 3 a) alteori pur si simplu prin rautatea si egoismul nostru nu vrem sa il dam.
Mda.... E vorba de ZAMBET!
Stiti voi... chestia aia pe care o faci miscand colturile buzelor in sus.
De ce m-i s-a nazarit mie sa vorbesc (ma rog, sa scriu..) despre zambete?
Pai... ieri mi-am dat seama cat de mult te ajuta sa primesti un zambet atunci cand tu nu esti in stare sa schitezi nici un gest!
Si sunt mai mult ca sigur, ca si voi la randul vostru ati avut un moment in care nu erati in stare sa miscati un singur muschiulet si a venit cineva, fara sa spuna nimic, si a zambit! Mai tineti minte sentimentul? Cum tot corpul se relaxaseaza, creierul incepe sa functioneze din nou la capacitate maxima, si involuntar fata vi se lumineaza de la un zambet la fel de involuntar!
OK. partea asta e frumoasa!
Dar... De ce nu il oferim de fiecare data cand are cineva nevoie? Vorba aia... nu ne costa nimic, nu murim daca il oferim, chiar nu se intampla nimic rau!
Deci, asadar, si prin urmare, daca nu ne costa nimic, hai don`le sa il oferim cu toata inima ori de cate ori simtim nevoia sa il oferim! Ca doar oameni suntem. Nu?
Parerea mea....

miercuri, 22 aprilie 2009

Ideal...

"Diferenta dintre perfectiune si ideal este realitatea!!!"
Asta imi spunea un foarte bun prieten!
Si doamne, mare drepatate mai avea!
De ce spun asta?
Pai e simplu!
Cu totii cautam idealul si perfectul! Si nu renuntam decat atunci cand realitatea ne izbeste din plin!
Cautam ideal si perfect in tot! Cu toate ca undeva in subconstientul nostru stim foarte bine ca nu exista. Dar pentru ca suntem oameni nu ascultam niciodata de subconstient si nici de cei din jurul nostru. Pentru ca deh` noi nu avem nevoie de ajutor si nici de sfatul nimanui! Stim tot! Nui asa?
NU!! Avem nevoie de ajutor! Dar nu il cerem! Pentru ca ne simtim inferiori! Cel putin asa gandeam eu! Pana o foarte buna prietena, fata de care am gresit foarte mult si nu stiu cum a avut puterea sa ma ierte, mi-a deschis ochii si mi-a amintit ca sunt OM!
Cu totii suntem! Dar o ascundem! E mai usor sa te prefaci ca esti de gheata si ca nimic nu te atinge! Dar e un risc enorm de mare! Astfel pierdem tot! Prieteni, iubiri, amici, tot!!!
Si cand ramai singur te macina o intrebare! "unde am gresit?"
Raspunsul e simplu! "in tot!"
Dar nu il acceptam! Nu dam vina pe nimeni, pentru ca stim ca toti au vrut sa ne ajute, dar asa ca niste masochisti ne inchidem si nu mai lasam pe nimeni sa fie in preajma noastra!
Idealul si perfectul nu exista! Si trebuie sa acceptam si sa apreciem la adevarata valoare ce avem langa noi!
Daca facem asta, totul va curge mai usor si nu vom mai uita sa zambim!

multumiri Catalina Visinescu

marți, 21 aprilie 2009

Dumnezeu ne iubeste!!!

Mi-am zis ca nu am sa public mai mult de un articol care sa faca referire la problema mea legata de Divinitate!
Dar nu ma pot abtine! Si poate nici voi nu v-ati abtine daca ati fi vazut ce am vazut eu!
In marea si sfanta noapte de inviere (care chiar nu inteleg de ce trebuie sa se schimbe de la an la an) am lucrat... Si am alergat impreuna cu prietenii si totodata colegii mei de serviciu dupa nea` marinaru, ca deh` e presedinte acum si tre` sa faca cateva bai de multime. Vorba aia... E an electoral si tre` sa mai coboram si printre "taranii de jos" pebtru a le aminti cu cine sa voteze.
Ma rog.. Despre asta voi vorbi in alt ariticol...
Dupa ce am alergat dupa don` presedinte cam jumate de noapte, pe la trei si jumatate dimineata Paul ma aduce acasa. Intru linistit in scara blocului, urc pana la etajul patru (ar trebui sa se dea o lege prin care sa se inchirieze apartamente pana la et 2 maxim, asta in cazul in care blocul nu este prevazut cu lift) pun mana pe clanta si aud telefonul de serviciu. In speranta ca paul a uitat ceva la mine raspund. Eh nu a uitat nimic la mine. In schimb mi-a zis sa iau un taxi si sa plec urgent intr-un loc din Suceava pentru ca a avut loc un accident. Ajung la un taxi, ii spun soferului unde sa ma duca cat de urgent posibil. Bineinteles ca se aplica legea nescrisa si prin toate semafoarele pe rosu! Ajung intr-un final la locul accidentului si incep sa fac instinctiv totul fara a-mi da seama de ceea ce se intampla, de cat e ora si mai ales de ce noapte e.
Bineinteles ca dupa ce terminan totul la locul accidentului, plecam la spital pentru a afla starea victimei. A trebuit sa asteptam in jur de o ora pentru raspuns. Pana sa primim raspunsul am reusit sa prin o ambulanta cu girofarele aprinse. Ave-am nevoie pentru stire. In ambulanta era un barbat inconstient la prima vedere. Din pacate acesta era decedat. Se pare ca fusese lovit de mia multe ori cu o bata ceea ce i-a provocat moartea. Abia atunci mi-am dat seama ca e Invierea! Si am inceput sa ma intreb cat de mult ne iubeste D-zeu daca si in noaptea de inviere cineva moare intr-un mod cumplit... Nu am avut timp sa meditez prea mult la problema mea pentru ca a iesit doctorul si ne-a declarat ca victima accidentului, o femeie de 80 de ani, a decedat.
Paradoxal, saraca femeia mergea cu cosul la sfintit si a fost luata de pe trecerea de pietoni de un idiot care nu nuamai ca avea viteza (pentru ca femeia a zburat undeva la 7 metri) dar nici nu vedea cu ochiul stang. Spre ghinionul femeii aceasta se angajase in trecere de pe partea stanga si traversase 2 benzi. Daca soferul s-ar fi asigurat si ar fi fost atent la semnele si marcajele de circulatie, aceasta ar fi trait si acum. Dar nu! Dumnezeu a vrut sa o ia in noaptea de inviere!
Inca ma intreb cum, de ce? Dar am sa primesc un raspuns?
Logic ca nu!
Ah ma scuzati! cred ca stiu raspunsul! "Caile Domnului sunt intortocheate"!
Spun bine preotii cand spun sa fim cu frica de Dumnezeu! Pentru ca daca e acolo, nu are prea multa mila pentru creatiile lui!...

vineri, 17 aprilie 2009

Gata! Ma arunc (de la parter)...

"Viata mea nu mai are nici un sens"
"Nu mai am pentru ce trai"
"Nimeni nu ma intelege"
"etc etc etc"
De-a dreptul patetic!!!
Ce sunt astea?
In loc sa inaintam in gandire macar o data cu tehnologia stam si batem "gandul pe loc.
In momentul in care scriu acest articol ma gandesc la sutele de emonei (din orasul in care locuiesc, petru ca nu vreau sa stiu ce e in restul tarii) care se plimba cu fetele lor triste, cu acel stil specific si tot o data de-a dreptul tampit, cu toate tintele infipte prin corp, cu acele tatuaje tampite (ma intreb de multe ori daca sunt permanente..) si ma rog... cu tot ce este specific lor!
Si daca cumva mamica lor nu ii lasa pe internet mai mut de ora 10 se duc la geam si se arunca pentru ca nu mai suporta persecutia la care sunt supusi!
Sau mai rau!...daca cumva taticu ii aplica o palma parinteasca pentru ca a facut ceva gresit, merge la restul grupului (evident pe internet, pentru ca in viata reala nu au prieteni) si incepe sa povesteasca cum "a fost legat de calorifer, tinut fara mancare, batut de trei ori pe zi si o data seara" si ca nu mai suporta viata care nu i-a oferit nimic si ca se va sinucide! binenteles ca toti "prietenii" virtuali il aproba si ii sustin ideea zicand si ei ca trebuie sa faca ce e mai bine!
Stiti care e partea proasta?
Chiar o face!
Se arunca de la etaj, isi taie o vena, i-a pastile cu alcool, etc...
A cui e vina?
Din punctul meu de vedere, a parintilor!
Pai eu imi amintesc cum zburdam o zi intreaga in fata blocului si cum am aflat abia la scoala (pe undeva prin clasa a 5-a) ce inseamna un calculator si mult mai tarziu (cred ca printr-a 8-a) ce e ala internet si la ce se foloseste!
abia la liceu am avut telefon mobil si asta nu pentru ca muream fara! (nici acum nu ma incanta) ci pentru ca ramasesem singur acasa si trebuia sa vb cumva cu ai mei...
Imi amintesc si acum cateva din palmele parintesti primite de la maicamea! Si stiti ce?
Mi-au prins foarte bine!!
Dar nu m-am gandit nici o secunda sa imi termin socotelile cu viata!
Sincer oameni! daca nu vreti sa va ingropati copii, aveti putina grija de ei! Si incercati sa le explicati ca viata nu e neagra!

miercuri, 15 aprilie 2009

Vise Spulberate

"Asa a vrut Cel de sus"
"Caile Domnului sunt intortocheate"
"Toate se intampla cu un scop"
Ce sunt toate astea???
Consolari?
Dupa cum am mai spus intr-un articol anterior nu am decat 21 de ani dar am senzatia ca am trait mai mult de atat. In orice caz! Nu despre mine vreau sa vorbesc.
Vreau sa intreb DE CE???
De ce trebuie sa pierdem atat de multe persoane pe care le iubim! Si nu le pierdem pentru ca au o varsta foarte inaintata! Ci le pierdem pentru ca "asa vrea Cel de sus"!
Am primit la un moment dat o intrebare de la un prieten care suna cam asa: "cand ai sa mori si ai sa ajungi in fata Lui, si acesta te va intreba, de ce, ce ai sa spui?"
Raspunsul a venit promt : "i-as raspunde cu o intrebare! Cum indraznesti? Da-mi un motiv bine intemeiat pentru care ai destramat atatea familii, da-mi un motiv bine intemeiat pentru care ai luat atatia copii de langa mamele lor si le-ai lasat cu sufletul sfasiat! Vreau un motiv bun pentru care exista atata suferinta pe pamantul asta!"
Poate ca nu am drepate! poate ma insel amarnic si apoi am sa platesc pentru tot ce am facut si ce am spus!
Dar asta nu ma sperie! Nu vreau decat un raspuns la ceea ce ma doare si ma macina zilnic!
odihneste-te in pace!
A apărut o eroare în acest obiect gadget