Stau in fata monitorului si ma intreb in ce ordine sa imi astern cuvintele care m-i se invart in cap.
Imi arunc ochii pe afara si gata! Hocus Pocus inspiratia a venit! :)
Azi ma gandesc sa scriu despre un gest simplu, care uneori il facem involuntar, alteori il facem din toata inima si (din pacate este si etapa a 3 a) alteori pur si simplu prin rautatea si egoismul nostru nu vrem sa il dam.
Mda.... E vorba de ZAMBET!
Stiti voi... chestia aia pe care o faci miscand colturile buzelor in sus.
De ce m-i s-a nazarit mie sa vorbesc (ma rog, sa scriu..) despre zambete?
Pai... ieri mi-am dat seama cat de mult te ajuta sa primesti un zambet atunci cand tu nu esti in stare sa schitezi nici un gest!
Si sunt mai mult ca sigur, ca si voi la randul vostru ati avut un moment in care nu erati in stare sa miscati un singur muschiulet si a venit cineva, fara sa spuna nimic, si a zambit! Mai tineti minte sentimentul? Cum tot corpul se relaxaseaza, creierul incepe sa functioneze din nou la capacitate maxima, si involuntar fata vi se lumineaza de la un zambet la fel de involuntar!
OK. partea asta e frumoasa!
Dar... De ce nu il oferim de fiecare data cand are cineva nevoie? Vorba aia... nu ne costa nimic, nu murim daca il oferim, chiar nu se intampla nimic rau!
Deci, asadar, si prin urmare, daca nu ne costa nimic, hai don`le sa il oferim cu toata inima ori de cate ori simtim nevoia sa il oferim! Ca doar oameni suntem. Nu?
Parerea mea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu