Cat de usor e sa criticam o acctiune (aparent iresponsabila si copilaroasa) a unei persoane cunoscute, sau nu.
Cat de usor judecam pe ceilalti fara a sta macar o clipa sa ne gandim la faptul ca poate cineva care face un gest, o actiune are un motiv foarte bine intemeiat. Fara sa ne gandim la acea vorba din popor care de altfel e foarte adevarata "traiesti o viata alaturi de cineva si nu il cunosti"!
Daca am sta putin si am incerca sa intelegem de ce unii oameni isi infrunta temerile cu totul altfel decat "cei de rand", poate nu am judeca atat de aspru si nu am eticheta atat de usor.
Daca am intreba pe cineva mai apropiat persoanei in cauza ("ce era in sufletul omului?") poate am intelege macar putin si ne-am gandi de doua ori pana sa aducem acuzatii (in unele cazuri chiar grave si neintemeiate).
Daca ne-am analiza pe noi intai poate am privi altfel lucrurie.
Un profesor imi spunea o data "am urcat munti carora nu le-am vazut varful, am trecut peste oceane, dar nu am vazut roua din iarba crescuta in fata casei mele".
Ne numim oameni pentru ca zice lumea ca avem ratiune. Un om cu ratiune nu ar sta putin pe ganduri pana a face o afirmatie gratuita? Nu ar incerca sa vorbeasca cu cel de langa el pentru a incerca macar sa inteleaga DE CE?
Un om cu ratiune nu s-ar gandi la faptul ca ii va veni si lui clipa in care va spune adio pamantului si va vrea si el sa "plece" altfel si nu intr-un mod banal sau chiar absurd?
A-ti incercat macar o data sa va ganditi la cum a-ti vrea sa se "termine"?
Nu vorbesc de sinucidere (nu sunt emo!!) vorbesc de dorinta noastra de a schimba destinul (dar nimeni nu recunoaste) Vorbesc de egoismul nostru (care e atat de cotidian incat n-i se pare normal) Vorbesc de oameni care nu vad reflectia proprie dar sunt siguri ca vad interiorul aproapelui.
Nu e chiar asa. Hai sa luam "oglinda vietii" sa ne uitam bine la noi insine si apoi sa avem curajul sa criticam, sa judecam....
Daca am incerca asta.... ne-am da seama ca e greu sa fii om, nu?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu