Indiferența e ce mă ucide
A ta, a Lui, a tuturor
Dar mă prefac că îmi este bine
Zâmbesc, mimez fericire
*
Ce simplă-i nepăsarea
Ce greu e să iubești
Ce retorică-i întrebarea
”De ce nu îndrăznești?”
*
Dar ce mai contează acum?
N-are rost să vă schimbați
Doar sunt pe-un sfarșit de drum
Iar după ce plec, atât de ușor...
O să mă uitați
Cam trista!
RăspundețiȘtergereIndiferenta doare...si da, ucide lent...
RăspundețiȘtergereMi`au ajuns la inima aceste versuri! felicitari:)
Eu cred ca poezia e terapie in adevaratul sens al cuvantului. E bine sa aiba un substrat pozitiv. Ii ajuta pe cititori si implicit pe scriitor.
RăspundețiȘtergereStiu ca esti poet, dar e bine sa accepti si interviurile. Vei gasi unul pe a mea pag.
RăspundețiȘtergere