marți, 24 noiembrie 2009

Best of "cuvinte aruncate"

Doare?

Furtuni si ploi strabat,
al meu suflet patat
de-o suferinta amara
ce vrea parca sa para
dulce - amarui
asemenea oricui
dar eu stiu, sau poate-am visat
ca viata-mi va spune gata
si n-am sa prind ziua-n care
am sa-ntreb daca doare
faptul ca te iubesc...



Uitare

cand viata-mi va spune gata
iar pamantul ma va chema
am sa vreau sa-ti ating fata
dar stiu ca-mi vei striga
sa ma sting odata si gata
si-mi spui ca ma vei uita

atunci am sa-mi aplec capul
si-am sa plec spre-ntuneric
sa-ti mai visez o data chipul
apoi, sa ma-nec in durere.

iar tu iubita mea
ai sa ma dai uitarii
ai sa vii la moartea mea
sa-mi spui c-astepti, ziua inmormantarii...



Ultima noapte

o ultima noapte...
ganduri calzi si reci
imi urla in soapte
sentimante mult prea seci
ce parca vor sa para
venite din afara
din acea lume in care
viata noastra.. avea un soare



Sah mat

Un razboi de sentimente
a cuprins un nebun
durere, fericire si regrete
se lupta si-l transforma-n scrum
nebunul triseaza si merge inainte
dar regina il opreste
stau fata-n fata si se simte
cum tensiunea creste
regina face-un pas
nebunul cade fara glas
inchide ochii si vede
un neasteptat...
sah mat...

14 comentarii:

  1. Una dintre cele mai importante meniri ale iubirii este aceea de a nu vedea in moarte o despartire. Oricat ar parea de paradoxal, eu cred ca cea care "naste" despartiri e viata, nu moartea. De aceea au preferat Romeo si Julieta sa ramana vesnic uniti in moarte. Sigur ca, spunand asta, ar trebui sa intru in discutii mult mai complexe despre viata si moarte, si chiar nu e locul aici. Ce vroiam sa accentuez e faptul ca 'amenintarea' mortii, care e o realitate pt. toti oamenii, toti ne apropiem cu fiecare zi de moarte, deci acea 'amenintare' nu ar trebui sa stirbeasca deloc farmecul vietii, dimpotriva. Si ce da, mai mult decat iubirea, farmec vietii...? Iar acolo unde exista iubire, despartirea nu-si are loc. Sau, daca vrei, acolo unde a existat o despartire nu a existat iubire. Si cand spun 'despartire' ma refer si la despartirea pe care, cei mai multi dintre noi, credem ca o produce moartea. Stiu ca e fff. greu de inteles asa ceva, dar pt. cei care inteleg, despartirea nu poate exista, nici in viata, nici in moarte. Acuma, Lucian, te pot intreba daca tu ai trait o astfel de despartire?...si daca ea s-a produs din cauza ta sau a celei de langa tine... Si gandindu-ma la posibilele tale raspunsuri, imi au seama ca intram intr-un alt aspect al discutiei (Doamne! uite cum "se complica" discutia, dar cu cat mai complicata cu atat mai frumoasa, nu?) si anume: cel(cea) care accepta, si ca atat mai mult, produce despartirea nu a iubit. Ma opresc aici, vad ca am tendinta sa ma prea complic, si deci sa devin plictisitor. Iti doresc mult spor in toate cate vrei sa le faci, si mult bine !

    RăspundețiȘtergere
  2. da anonim.... am trait o astfel de despartire... si nu din cauza mea... odata am iubit cu toata fiinta mea si am daruit tot... dar inevitabilul s-a produs si despartirea si-a facut loc in relatie. imediat dupa despartire a venit si durerea, dezamagirea si intr-un final indiferenta fata de tot ce e in jurul meu... asta se intampla undeva in trecut.... momentan sunt cu mult mai bine... momentan traiesc din nou. nu vad in moarte o despartire... vad doar o continuare in care eu pot fi "mai aproape" de cei dragi...

    RăspundețiȘtergere
  3. Si pana la urma nicio despartire nu se produce. La un moment dat ne vom reintalnii toti :)
    Anonim frumos ti`ai exprimat gandurile ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc AndreeEa pt. apreciere, multumesc Lucian pt. marturisiri. Acum ne putem continua, senini, dialogul. Suntem de acord ca moartea inseamna, inainte de orice, o regasire in iubire, si, zic eu, cea mai minunata, pt. ca e vesnica. Numai ca aceasta regasire aici ne-o "regizam", pt. ca ea va avea, sau nu, loc in urma Judecatii divine. Era normal ca in discutia noastra sa-si "afle locul" Dumnezeu, si n-as vrea sa ma credeti un fundamentalist sau un evanghelist obtuz, dar mi se pare fff. normal sa gandim asa. Sigur ca ai dreptate Lucian, cand spui ca vezi in moarte o continuare in care vei(vom) fi mai aproape de cei dragi... numai ca trebuie sa meritam aceasta. Si aici, cred eu, intervine sinceritatea sentimentelor noastre. Sinceritatea este piatra unghiulara a iubirii. Iar acolo unde exista sinceritate, despartirile sunt greu de inchipuit, pt. ca sinceritaea inseamna, inainte de orice, adevarul sentimentelor. Numai cand, de-o parte sau de alta, acest adevar lipseste, e posibila despartirea. Iar o despartire aici, si acum, inseamna o despartire si in vesnicie. OK, Lucian, acum esti despartit de acea iubita a ta, dar oare...sunteti chiar despartiti? Ma opresc aici, din nou mi se pare ca ma prea complic...dar e inevitabil, astept parerea ta...

    RăspundețiȘtergere
  5. in prima faza iti spun ca Dumnezeu a iesit de mult din lupta asta...
    apoi continuui spunadu-ti ca da... suntem despartiti... stiu la ce te referi si da... raspunsul meu ramane DA. Suntem despartiti... atat ea de mine cat si eu de ea...

    RăspundețiȘtergere
  6. Gresesti Lucian...
    ...ok! iti respect parerea, dar imi permit sa ma mir. "Dumnezeu a iesit[...]din lupta asta..." Daca esti ateu te inteleg, daca esti credincios te dezaprob.
    Apoi: zici ca ai iubit o data cu toata fiinta ta, dar ca acum te simti (pt. ca esti) despartit de ea. Parerea mea ferma este ca iubirea adevarata nu lasa loc unor astfel de despartiri, deci nu a fost adevarata iubirea voastra. Poate incep sa devin "moralist", dar daca tu ai acceptat discutia noastra, eu nu o pot continua decat asa. Vorbeam despre eternitatea unor iubiri adevarate ... si-atunci cum poate fi eterna aceasta iubire a ta daca acum simti despartire? ...si cum poti crede ca ea se va reface candva daca acum nu mai exista? Sau vrei sa spui ca ea exista in sufletul tau, desi acum sunteti despartiti, dar daca asa ar fi tu nu asa ai simti despartirea, adica nici n-ai zice ca sunteti despartiti, pt. ca, sufleteste, nu ati fi. Imi dau seama ca ating corzi intime ale vietii tale, si inca cum? ...aici,"in public", dar eu cred ca e bine, atata vreme cat stiu ca tu vei scrie aici numai ceea ce stii tu ca poti scrie, deci astept linistit...
    Apoi: recitindu-ti versurile postate aici, si aducandu-mi aminte ca starea sanatatii tale te face sa simti asa (oare mai mult decat 'suportarea' unei nedorite despartiri?) te-as intreba Lucian: cum te simti acum? Si mai ales te-as intreba: faptul ca boala ta e asa de amenintatoare, te indreptateste sa fii trist? Eu cred ca nu, si stiu ca si tu crezi asa... Ce vreau sa spun este ca si tu esti inconjurat de oameni Lucian, si nu pot crede ca printre ei nu sunt persoane care sa te fi ajutat, care sa te ajute si acum, ca nu sunt fete care sa te iubeasca, adica - sa TE IUBEASCA - deci...???

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucian, si nu pot crede ca printre ei nu sunt persoane care sa te fi ajutat, care sa te ajute si acum, ca nu sunt fete care sa te iubeasca, adica - sa TE IUBEASCA - deci...???

    Anonim, mi`a atras atentia din nou ceea ce ai scris. Si da, sunt persoane care vor sa`l ajute, adica ( nu cunosc in detaliu, dar sunt sigura ca sunt, si daca nu sunt multe, una sigur este, si stie si Lucian asta )

    Cat despre Dumnezeu, i`am zis de multe ori ca nu a iesit din lupta, ca daca iesea, eu nu mai stateam de vorba cu ea, pentru ca el poate ca nu mai era. Dumnezeu este acolo Sus, si ii da putere de fiecare data, sa treaca peste tot, si`i da putere sa mearga mai departe. Si Lucian, nu ma contrazice, pentru ca acolo in adancul inimii tale, stii ca am dreptate !

    RăspundețiȘtergere
  8. Poate ar fi mai bine ca Lucian să răspundă la întrebarea lui Anonim. Prefer să nu îmi fac un obicei din a intra în discuţiile altora, dar ceva m-a deranjat aici. Ce ar fi să facem un forum în care să vorbim despre sentimentele şi problemele lui Lucian? Chiar sună bine? Da, a acceptat o conversatie, subliniez o conversaţie în care să răspundă el. Şi, sincer, eu chiar asteptam o reacţie din partea lui la intrebarea lui Anonim.
    Cât despre regrete...despre trecut, hai să îmi dau şi eu cu părerea: am avut ocazia să aflu că abia după o despărţire ajungi să recunosti, insist! să recunoşti nu să afli, adevărul: dacă ai fost iubit sau nu, dacă ai iubit sau nu. Într-un fel dragostea neîmpărtăşită dintre un bărbat şi o femeie nu există, nu e ca iubirea părintească sau prietenia. Da, iubeşti, oferi şi nu pretinzi să primeşti, dar ce finalitate poate avea o astfel de dragoste? Şi daca tot a fost adus în discuţie Dumnezeu, deşi recunosc ca nu ştiu în ce măsură cred în acel Dumnezeu din Biblie, cred în următorul lucru: iubirea trebuie sa fie, după cum susţine religia, "productivă", nu neapărat din punctul de vedere al rolului care îl îndeplinim aproape toţi pe acest pământ, adică procreaţia, ci şi din punct de vedere moral: ne ajutăm să evoluăm, să fim mai puternici.
    încă ceva...a te reîntâlni undeva după moarte cu persoana sortită implică două lucruri. Într-unul din ele eu personal nu prea cred, hai să fim serioşi Raiul biblic e mult prea omenesc, mult prea simplist descris ca să fie un adevăr, în cel mai bun caz mulţumirea că ai împlinit măcar ceva în viaţă ar putea fi în ultimele clipe Rai. Al doilea lucru vine oarecum în continuarea primului, doar dintr-o iubire adevărată vine împlinirea şi mulţumirea la sfârşitul vieţii.
    În afara marii iubiri restul sunt prietenii mai mult sau mai puţin îndelungate. Noi putem doar să sperăm ca măcar acestea să le facem complete şi de durată.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ anonim... sunt iubit si as fi un idiot sa nu recunosc asta.
    @ Andreea.... ma stii prea bine si stii ca nu imi schimb gandirea de la o zi la alta
    @ mona indiferent de finalitatea pe care o voi trai dragostea va ramane la fel de puternica.

    RăspundețiȘtergere
  10. Lucian, stiu ... dar stii bine tot ce`am vb`it, si pe undeva pe acolo stii ca am dreptate ! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Vreau sa continui discutia cu niste versuri:
    "De rupi din codru o ramurea
    Ce-i pasa codrului de ea,
    Ce-i pasa unei lumi intregi
    De moartea mea."
    Sigur ca unei lumi intregi nu-i pasa de moartea mea, dar lumii mele ii pasa, si inca cum...!!! Codrului nu-i pasa de o creanga rupta, dar copacului din care rupi creanga, ii pasa. Se spune ca moartea e singurul mare eveniment pe care nu ni-l "traim" noi, direct, ci il traiesc cei care raman. Si de aceea e asa de important 'cum murim', ceea ce, de fapt, inseamna cum 'traim', ceea ce, de fapt, inseamna cum 'iubim' si cum primim iubirea celor de langa noi. Asa ne stabilim noi, fiecare, pretul.

    RăspundețiȘtergere
  12. nu cred ca m-am facut destul de inteles... moartea e un subiect plictisitor tare si e un fenomen pe care nu il poti evita... chiar cred ca mai sunt unele mai simpatice..
    parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
  13. Sigur ca nu te faci destul de inteles. Ori sunt false trairile tale din versurile tale, ori e falsa parerea ta... de aici. Oricum Lucian, eu ma retrag ... din nou am impresia ca enervez...

    RăspundețiȘtergere
  14. nu enervezi.... ai obisnuinta de a diseca un singur subiect... si nu e tocmai cel mai placut... ceea ce scriu nu are treaba cu ce simt... scriu doar cand ma simt doborat... in rest sunt o fire vesela si optimista!!!

    RăspundețiȘtergere

A apărut o eroare în acest obiect gadget